Blog - Accedio.ro
Umilirea fermierului care a încercat să ia „bani de la UE” pentru un solar de căpșuni sau de ce are România rușinosul procentaj de 2% absorție a fondurilor europene. Nu mai uimește pe nimeni cifra asta. Se poate vedea ușor că știrea n-a făcut audiență. Dar totuși, cum e posibil ca vecina noastră Bulgaria, să aibă o absorbție de 5 ori mai mare?
Sunt de 5 ori mai deștepți, de 5 ori mai muncitori?
Răspunsul meu de consultant „cititor de ghiduri” și „scriitor de proiecte” este direct: nesimțirea, nepăsarea și prostia autorităților noastre.
Am să detaliez ultima experiență care mi-a mâncat toți nervii, timpul și a înghițit 4 topuri de hârtie, multă benzină și un cartuș de imprimantă degeaba.
Am spus din capul locului că angajații autorităților sunt nesimțiți, nepăsători, arțăgoși până la violență, cu apucături tiranice de umilire a persoanelor ce au teribilul ghinionul să le intre în joc.
Știu că vor fi și unii care vor spune că nu este așa, că sunt și persoane minunate în aparatul ăsta bugetar, care muncesc, care de fapt fac treaba celorlalți. Așa este, sunt, am întâlnit astfel de oameni, dar sunt foarte puțini. Și acum ce să facem, să nu generalizăm, să spunem că bugetarii sunt lapte și miere? Să ascundem subiectul doar ca să nu deranjezăm pe unii și pe alții?
Să trecem mai departe când vedem știri de absorție 2%?
Pentru cine nu cunoaște, banii de la UE, acele fonduri nerambursabile, se duc mai întâi pe la diferite ministere, care mai departe se duc la tot felul de agenții, care se duc mai departe la alte și alte structuri cu diferite nume.
Partea proastă este că fiecare agenție are un director și un întreg aparat de supt bani pe salarii frumoase. Mai au și calculatoare, sedii și licențe Microsoft, pe care habar nu au cum să le folosească.
La 30 de km de București, în comuna Florești-Stoenești, un fermier muncit prin vest cu vârf și îndesat, îmi solicită să-i scriu un proiect, pentru un solar de căpșuni.
Prima mea întrebare este dacă are bani pentru a face și singur proiectul, știind că tranșele vin greu și foarte greu, și că e imposibil în realitate să faci un proiect fără să ai resurse, așteptând doar „banii de la UE”.
V-am spus mai spus că banii de la UE nu sunt problema, problema sunt cele 3-4 agenții care au de hrănit guri de directori și de conțopiști care trebuie să semneze tot felul de hârtii complet inutile.
Omul nostru mă asigură că are banii, dar că cei 40.000 de euro sunt toată munca lui și că dacă tot se dau fonduri ar fi bine să aibă certitudinea că își va recupera investiția.
Prin vara lui 2017 primim asigurări din cadrul primăriei că suntem eligibili și că să fim pregătiți, urmează să se lanseze selecția de proiecte cu finanțare nerambursabilă.
Săptămânile trec, iar omul nostru mă întreabă când îi scriu proiectul.
Îi explic că fără Ghidul de proiect nu muncesc degeaba în avans.
Ghidul de 60 de pagini, împreună cu alte 20 de anexe ce totalizează 361 de pagini (cerere de finanțare, plan de afaceri, contract de finanțare etc.) au fost publicate pe site cu doar 10 zile înainte de deschiderea sesiunii de depunere a proiectelor.
Cam ciudat nu-i așa?
Studiez zi și noapte toate anexele, mă deplasez la fermierul nostru, scriem și planul de afaceri, verificăm toate cifrele și mergem la depunere.
Depunerea se face la GAL Giurgiu Nord (Grup de Acțiune Locală). Mai departe, această entitate, raportează către AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), care mai departe raportează către LEADER (nu vă pot spune ce face, că are site-ul picat), care mai departe, raportează către Guvernul României, care mai departe primește banii de la Uniunea Europeană.
Habar nu am ce fac entitățile astea, nu mă interesează, oricum păienjenișul este ilogic. Cert este că ele apar în antetul tuturor documentelor proiectului nostru.
Poate că sunt agenții, poate că au alte denumiri generale, poate că nu raportează una alteia, habar nu am, treaba mea a fost doar să scriu, conform ghidului publicat, un proiect competitiv și apoi să duc la bun sfârșit implementarea acestuia.
La GAL, ne primește o echipă de 3 tineri. Nu e un birou mare, dar avem loc pe scaune cu toții.
Cel care se uită peste proiectul nostru fumează mult. În jur, una dintre colege este însărcinată, probabil prin luna a 7-a, poate chiar a 8-a.
Vorbește la telefon, se mai uită pe proiectul nostru, ne mai aruncă un „n-ați citit” superior și ne spune să stăm liniștiți, să scoatem anumite documente „irelevante”, cum ar fi o certificare a unui curs de lucrător în comerț, o factură și un contract care atestă activitatea noastră prezentă de cultivatori activi de căpșuni, și altele asemenea.
Ni se dau asigurări în mod gratuit, cum că suntem singurul proiect, și că vom primi tot sprijinul ca să fie bine.
Ni se explică cum trebuie să arate sfoara, sigiliul, unde trebuie puse ștapila și numerotate paginile, cum trebuie să fie scanate apoi toate hârtiile document cu document pe CD, cum trebuie să arate întregul dosar.
Printăm în 3 exemplare color toată hârțogăraria de 93 de pagini, scanăm, facem CD-uri, sigilăm și mergem a doua zi la depunere. Suntem întorși pentru prima oară, motivul fiind acela că dosarul copie este printat color, ștampilat și semnat pe fiecare pagină. Ne spun că nu este copie, că este identic cu cel „original beneficiar”. Îi explic că nu scrie în ghid că trebuie copie xerox alb-negru așa cum ni se solicită, și că nici nu găsim în comună un xerox. Încerc să aflu logica, dar agresivitatea acestor tineri depășește limitele normale și aleg să cedez.
Ne întoarcem a doua zi cu o copie alb-negru a dosarului. N-am scos nimic din dosar, doresc să luăm punctajul maxim, asigurările repetate cum că am fi singurii - mi se par deja suspecte. Ni se refuză a doua oară depunerea proiectului, pe motiv că nu suntem eligibili. Fermierul nostru, foarte blând îl întreabă cum e posibil, din moment ce astă vară ne-a dat garanții că suntem eligibili, acum după ce a cheltuit atâția bani cu înființarea firmei și cu obținerea unei duzine de țidule, să nici nu putem depune proiectul? Funcționarul nostru, într-un final ne spune un grețos „îmi pare rău”.
Cerem solicitări de clarificare a situației de la organizațiile superioare. Pe lângă faptul că nimeni n-a oferit un răspuns concret, acesta a venit foarte târziu, iar sesiunea de depunere se termina în două săptămâni deja. În lipsa clarificărilor, modificăm planul, și înlocuim peste tot cuvântul biloane, cu solarii. Pentru a nu intra în detalii obositoare, diferența este în principal dată de înălțimea solariilor, o chichiță neclară în nomenclatoarele de la Minister.
Încercăm să depunem proiectul încă odată, dar este respins a 3-a oară. De data aceasta, motivul este că avem contractul de arendă pe 10 ani, și că ar trebui pe 11, că a trecut deja o lună, de când a fost făcut contractul, și că la momentul depunerii vor fi 10 ani fără o lună. Le arătăm cu ghidul în față, că acest contract trebuie să fie încheiat pe o perioadă de 10 ani, inclusiv din anul depunerii proiectului. Fermierul nostru încă mai crede că se poate discuta cu oamenii ăștia, și se duce la notar, reface contractul, și refacem tot dosarul.
Refacerea dosarului este o muncă migăloasă ce ne ia o zi întreagă, două persoane. De ce? Pentru că fiecare foaie trebuie semnată, ștampilată și numerotată și trebuie să corespundă cu opisul. Adăugând o singură pagină, se modifică totul după ea.
Apoi, trebuie să reluăm scanarea, pagină cu pagină și să o punem pe CD-uri. De fiecare dată.
Ni se respinge proiectul și a 4-a oară.
Motivele nu au nicio legătură cu realitatea. Sunt scorneli de genul că nu am numerotat și ștampilat cazierul original. Incredibil, un document original ni se cere ștampilat și semnat. Este trecut ca număr de ordine în opis, trecut și în alte două documente, dar totuși ni se respinge... Demontăm punct cu punct fiecare motiv de respingere din procesul verbal, și facem apel către organizațiile superioare - AFIR, LEADER, Min. Agriculturii.
Răspunsul vine târziu, după terminarea sesiunii de depunere. E ticsit de ștapile, semnături, numere de înregistrare, multe adrese în CC.
Gargară ieftină. S-a rezolvat, nu se poate, cum ar zice tot românul... Pe scurt, ni se spune că acest GAL se organizează cum dorește, iar ei, AFIR, n-au nicio putere.
Este un abuz de la cap la coadă. E ca si cum te-ai fi pregătit de un examen, iar profesorul nu te primește în sală. Așa și noi. N-am fost lăsați să depunem, ce să vorbim de evluare...
Cine câștigă din lupta asta român contra român? Ce e cu toată șarada asta, în care proiectul n-are nicio relevanță, ci doar forma dosarului cu sute de hârtii? Ce e cu refuzul ăsta, de parcă banii ar fi din buzunarul lor cumva, și ar veni de la UE, n-ar fi oricum plătită o comisie de evaluare profesionistă? Ce ce cu toate agențiile astea? Știe cineva câți bani sug din salarii și cheltuieli de funcționare?
Durata de lansare a unui apel de selecție ia multe luni, poate chiar un an. Calculează cineva câți bani va fi dat de fapt UE pentru fermierul nostru? Impresia mea este că de fapt, UE ar da liniștită cei 40.000 de euro, dar ca să-i obținem, toate agențiile astea românești mai sug cel puțin pe atât. Și culmea, chiar și așa, tot nu-i dau!
Am încercat umil, să le dau un feedback, în ideea că sunt tineri și vor fi mai receptivi. Le-am spus ca pe viitor să nu mai dea fișiere în formate de genul .xlsm (un excel cu macro-uri făcut prost), sau .docx cu tabele, că nu toți avem licențe de Microsoft, că UE are și o directivă prin care spune că softul Open Source, adică gratuit, ar trebui să primeze. Că trebuie doar să dea de la save, formatul din 2007, respectiv .doc și .xls în Microsoft Office.
Au tăbărât pe mine, spunându-mi că ce consultant sunt eu, dacă n-am licență de Microsoft Office. Asta e atitudinea conțopistului român în general: habar nu are că, pe lângă salariu, noi îi plătim și calculator cu licențe, și căldurică în sediu, și multă, multă hârtie.
Ce speranță să mai avem, că va fi mai bine? Acum, acești tineri au niște poziții micuțe, dar peste 10-20 de ani, ei ne vor fi primari, prefecți, miniștri sau parlamentari.
Articol publicat în Republica în data de 28.12.2017
